Logo
img
img
HomeimgArticoleimgGrădiniţeimgConcursuriimgComunitateimgDesene de coloratimgVideoimgJocuriimgConversaţiiimgTeste
AcasăArticoleViata de familieEducatia de acasaLabus
img img img img img
img
img
img
Comentează img Recomandă img
Trimite
img
Tipăreşte
img
10,00
56 voturi
1805 afisări
img
img
img
img img img img img

Labus

Articol adăugat de Floare Dragos-Roman  Offline la 10 februarie 2011*


Labus a fost cainele familiei mele multi ani. A fost fericit la noi, dar de-a lungul anilor a avut si multe de patimit. L-am iubit si ne-a iubit mereu.

Labus a fost cainele familiei noastre, vreme de multi ani, cand traiam la sat. S-a atasat de copiii mei intr-o zi de vacanta, cand acestia cu sotul erau la lucru, la vie. Via se afla departe de sat, mai aproape de un alt sat decat de-al nostru, pe un deal impanzit tot cu vii. Cand ai mei s-au asezat pe iarba pentru o gustare, s-a facut prezenta langa ei si acest caine, in varsta cam de-un an, frumusel, alb, cu doar cateva pete maronii pe botisor si labute. I-au dat si lui sa manance si nu s-a mai dezlipit de ei. I-a insotit la lucru, printre butucii de vie, se invartea printre ei, dand bucuros din codita, iar la intoarcerea in sat, i-a urmat. Au incercat sa-l alunge la cei cu care a ajuns acolo (la vie erau multi oameni la lucru), dar n-a fost chip. se prefacea ca fuge indarat, dar cand de uitau in urma, era si el prezent.. Si, uite asa, au sosit acasa 4 in loc de 3, el fiind musafirul. Copiii erau tare bucurosi si ne-au propus sa-l "adoptam". De voie, de nevoie am acceptat, zicandu-ne ca se va duce el la stapanii lui, dupa o zi-doua. Sau il va cauta careva din cei ce l-au vazut cu ai mei. Si-ntr-adevar, l-a cautat cineva din satul vecin si a vrut sa-l duca, legandu-l cu o sfoara, dar a scapat din lat si a dat fuguta indarat la noi, unde, se vede, ca i-a placut mai mult. 
Copiii l-au botezat LABUS si asa i-a ramas numele. Si a ramas al nostru.

Ce sa va spun? Am mai avut caini, de multe feluri, dar acesta s-a deosebit de toti. S-a atasat foarte repede de toti ai casei, era ascultator si devotat. Pazea puisorii si gainile in curte, sa nu le manance porumbeii si vrabiutele mancarea, se juca cu purcelusii prin curte, si cu pisicul, ne anunta latrand, imediat ce vedea pe cineva la poarta, dorind sa intre in curte. Si a crescut f. repede, devenind demn de invidiat, de frumos ce era. Ne iubea mult pe toti, iar dupa copii era innebunit. Ii insotea peste tot: la lucru pe camp ori in gradina, la cumparaturi ori la plimbare. Cand veneau din Cluj, in week-end, nu deschideau bine poarta si se trezeau cu el in brate si fara o partida-doua de joaca cu el in curte, nu era chip sa poata intra in casa. Chiar si asa mai scheuna la usa, sa iasa iar la el. Ii era dor de ei. Pe vecinii nostri si pe colegi i-a cunoscut repede si n-avea treaba cu ei, cand veneau la noi. Cu strainii, era mai greu. Dar daca vedea ca ne sunt prieteni si-i mai aruncau si lui o privire blanda, se linistea si dadea impaciutor din codita. S-a intamplat insa ca intr-o dimineata un vizitiu a intrat la noi sa ne anunte ca se vaccineaza cainii si sa-l ducem si pe-al nostru. A intrat cu biciul de la cai in mana si cand Labus a latrat la el, vizitiul l-a amenintat cu biciul, mai mult instinctiv, cred.  De lovit, el a zis ca nu l-a. Problema a fost insa ca din acea zi Labus al nostru nu l-a mai iertat pe bietul om. Daca nu era legat, n-ar mai fi putut intra niciodata la noi. Si asa ne temeam ca rupe lantul. Il simtea si cand trecea cu caruta pe drum si-l latra. 
Pe Labus ne puteam bizui oricand si daca lasam usa deshisa la casa. A fost un paznic de nadejde.
Dar n-a fost scutit nici el de suferinta. Cand a decedat sotul, a suferit cu noi toti laolalta. Nu mai latra, lasa pe oricine sa intre in curte, iar la inmormantare, dupa prohod, la iesirea din curte spre a merge la cimitir, urla ca un lup, desi il inchisesem intr-un cotet, incercand sa evitam vreun eventual incident. Si multe zile dupa aceea a fost de nerecunoscut, ii disparuse unul din stapani si-i simtea lipsa. 
Apoi, la un an dupa, o alta lovitura pentru el! Eu urma sa ma mut in Cluj, la copii, sa nu raman singura in sat, departe de ei. Si Labus, bietul, simtea asta. Ma durea sufletul cand il vedeam cu ce ochi galesi ma privea si ma-ntrebam ce-l asteapta, pe el, care-si abandonase pe vechii stapani pentru noi si acum ramanea in voia sortii, singur. Eu macar aveam copii, care ma asteptau, dar el n-avea pe nimeni. Fiind un caine de curte, copiii locuindu-mi la bloc, nu-l puteam lua la noi. Am rugat o vecina sa-l ia la ea si sa aiba grija de el, ca-i un caine cuminte si devotat. Ea il stia si l-a vrut, dar n-a vrut el. Dupa plecarea mea n-a mai iesit din curte o saptamana, pazind cu strasnicie casa si curtea, poate in speranta revenirii mele. Vecinii il graiau, ii mai duceau mancare, dar el refuza tot, tot. Prietenii m-au anuntat ce se intampla cu Labus, s-au dus copiii pana acasa, l-au luat in brate si cu vorba buna si alintandu-l, l-au dus ei la vecina, care l-a tinut legat cateva zile, sa se obisnuiasca la ea. Si, nu f. usor, dar s-a obisnuit pana la urma. N-avea de ales. Cand era liber, nu uita insa sa mai dea cate-un raid la vechea lui casa si apoi se intorcea cuminte la noua stapana. 
Dar nici noi nu l-am abandonat pe Labus, chiar daca ne desparteau peste 100 de km. Cand ne-ntorceam in sat, cu vreo ocazie, aveam intotdeauna un rucsacel plin pentru el, cu resturi de mancare ori mancare cumparata si, neaparat, pufuleti, pe care-i savura c-o pofta de nedescris (ca si floricelele altadata). Si cand ne auzea glasul in drum, sarea gardul si direct la noi in brate.

De cand m-am mutat eu in Cluj au trecut 12 ani, Dar Labus nu ne-a uitat niciodata, nici pe mine, nici pe copii. Ne-a intampinat mereu cu acelasi entuziasm. Si ne-a iubit ca-n prima zi. 
S-a stins din viata doar in urma cu cateva luni, batran si retras intr-un coltisor numai de el stiut. M-a sunat stapana lui plangand, ca l-a gasit mort si zicandu-mi ca nu va mai avea un caine asa cuminte si credincios niciodata. L-am plans si noi, rememorandu-i cei 17 ani de viata. 

Retineti, dragi copii! Cainele este cel mai devotat prieten al omului!



* autorul declară că acest articol îi aparţine în totalitate.
img img img img img
img
img
img
img
img
img
img img img img img
img img img img img
img
img
img
Comentarii
Răspunde

img img img img img
img
img
img
Atenţie
- Trebuie să te autentifici pentru a putea scrie comentarii
- Nu ai cont? Click aici pentru inregistrare

- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
img
img
img
img img img img img
Comentariul tău:
- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
Click aici pentru a te autentifica
img
img
img
img img img img img
Articole similare:
Fabule pentru copii,  Relationarea si...,  Ateliere de creatie...,  Figurinele de colorat,  Cat timp petrecem cu...,  Cainele si catelul,  Fobia sociala la copii,  Limbajele de iubire ale...,  Stresul la cei mici...,  Beneficiile sportului in...,  Top 10 idei de cadouri...,  Anxietatea generalizata...,  Kinodiseea - un...,  Cind incep copiii sa ne...,  Jocul - serviciul celor...,  Beneficiile practicarii...,  Imunitatea la copii,  Anxietatea de separare...,  Supa pentru mofturosi,  Alunga nervozitatea !

 
SUS