3. Trebuie sa li se puna la dispozitie o varietate de jucarii atractive, stimulative si sigure. Acestea nu trebuie sa fie „jucarii educative” costisitoare, ci obiecte pe care copiii nu au avut ocazia sa le vada sau sa le atinga pana atunci. Încercati, de exemplu, diferite unelte care pot fi manipulate de ei, cum ar fi o pompita de ulei pentru masina de cusut. Articolele obisnuite din gospodarie, precum capacele de borcane sau carligele de rufe, reprezinta, pentru copiii
mici, niste jucarii deosebit de interesante. Chiar si fructele si zarzavaturile, precum merele, rosiile, nucile, portocalele sau bananele, sunt, adesea, obiecte neobisnuit de atragatoare pentru un copil. Obiectele care îl încurajeaza pe copil sa-si foloseasca simturile sunt bune pentru stimularea curiozitatii. De exemplu, pentru miros, încearca o lamaie sau chiar o bucata de hrean; pentru gust, încearca usturoiul, macrisul sau diverse zarzavaturi; pentru auz, încearca
obiecte care produc diferite sunete, precum cutiute de plastic de diferite dimensiuni cu pietricele în ele; pentru pipait, încearca glaspapir, un burete, o bucata de blana sau chiar o cutie „cu surprize” în care sa pui în fiecare zi un alt obiect, pe care copilul sa nu-l poata vedea, dar pe care sa-l identifice doar dupa pipait.
4. Pentru dezvoltarea deprinderilor de explorator, trebuie sa-i oferi copilului timp. Daca programezi fiecare minut din viata lui, stabilindu-i tu toate activitatile, prin aceasta nu-i mai lasi nici o sansa de a-si satisface propria curiozitate. Explorarea cere timp. Nu lasati ca programul vostru de educatie sa se interpuna întotdeauna cu explorarile copilului. În loc sa-i spui: „Vino la masa imediat”,
atunci cand copilul urmareste fascinat cum o omida mananca dintr-o frunza, spune-i: „Cand termini de privit, grabeste-te sa vii la masa” sau „Hai sa luam si omida în casa cat timp mananci” sau chiar: „Ai vrea sa servesti masa afara, ca sa te poti uita, în acelasi timp si la omida?”
5. Stimuleaza curiozitatea copilului tau prin întrebari provocatoare. Un comentariu de genul: „Priveste, copacilor le dau frunzele”, nu-i va stimula curiozitatea la fel de mult ca o remarca precum: „Vezi ramurile acestui copac arata altfel. Ma întreb de ce?” sau „Oare am putea apleca ramura aceasta?”, „Ma întreb cum se simte un mugur la pipait?”, „Oare cum miroase? Ce gust are?” (Multe dintre plantele obisnuite, precum leandrul, sunt toxice. Datorita
pericolului de otravire, avertizeaza-ti copiii sa nu guste nimic din ceea ce nu cunosc, daca nu au întrebat, în prealabil, un adult cunoscator). Apoi, copiii trebuie încurajati sa vorbeasca despre descoperirile lor. Copiii au nevoie sa se exprime. Copiii comunica, atat prin cuvinte, cat si prin actiuni. Cu cat copilul este mai mic, cu atat comunicarea lui este mai mult nonverbala. Dar aceasta nu înseamna ca nevoia lui de a se exprima este, cumva, mai mica. Ci aceasta înseamna ca tu, ca parinte, trebuie sa fii mai atent la încercarile copilului tau de a comunica; trebuie sa intuiesti si sa interpretezi mesajul actiunilor sale.        
   Pe masura ce încep sa foloseasca cuvintele, copiii sunt nerabdatori sa vorbeasca. În mod firesc, unui copil de doi sau trei ani îi este foarte greu sa pastreze linistea în locurile în care acest lucru se impune, cum este în biserica. Însa faptul ca un copil pastreaza linistea atunci cand se afla acasa nu înseamna neaparat ca el începe sa învete ceva, de fapt, s-ar putea sa însemne exact contrariul. Copiii au nevoie sa li se vorbeasca, au nevoie sa fie, la randul lor, ascultati si au nevoie sa fie încurajati sa comunice. Ei nu au nevoie de un parinte care sa vorbeasca tot timpul, deoarece copiii (si adultii, de asemenea) retin doar o parte din ceea ce aud.