Logo
img
img
HomeimgArticoleimgGrădiniţeimgConcursuriimgComunitateimgDesene de coloratimgVideoimgJocuriimgConversaţiiimgTeste
AcasăArticoleViata de familieCu drag, despre cei miciTimp... de ce nu te opresti in loc?
img img img img img
img
img
img
Comentează img Recomandă img
Trimite
img
Tipăreşte
img
9,85
36 voturi
3771 afisări
img
img
img
img img img img img

Timp... de ce nu te opresti in loc?

Articol adăugat de Rodica Puscasu  Offline la 13 mai 2010*


Fiecare din noi gaseste uneori un moment de ragaz in care sa se gandeasca la timpul ce a trecut, sa rasfoiasca un pic in sertarul cu amintiri...

Savurez încet cafeaua în faţa calculatorului, într-o clipă de linişte pe care aş vrea s-o lungesc cât mai mult. Găsesc undeva, pe un site, anunţul cu tema aceasta de eseu. Zâmbesc un pic, mă autoironizez un pic. Nu prea mult totuşi. Sunt zile când mă apreciez.

Despre mine… până acum câţiva ani aş fi umplut pagini întregi scriind ceea ce mi-aş dori să fac în viaţă, de parcă viaţa aceasta a mea ar fi însumat sute, poate chiar mii de alte vieţi. Pe atunci, timpul avea pentru mine un alt curs. Era parcă mai blând, curgea mai încet.

Mai iau o gură de cafea şi îmi amintesc de mine pe când eram copil. Îmi vine să vărs câteva lacrimi, mi-e atât de dor de fetiţa aceea exagerat de slabă care culegea struguri în curte la bunica, apoi simţea mirosul sănătos de lapte fiert şi alerga la bunica în bucătărie.
- Pe cine iubeşte bunica cel mai mult pe lumea asta?
- Pe mine, răspundeam eu răsfăţându-mă.
Aveam atunci tot timpul din lume şi mai aveam şi mii de posibilităţi.

Pe masură ce creşteam eu, creşteau şi visele. Am trecut prin liceu şi facultate, alunecând cu rolele pe versuri. În această perioadă, concentraţia de vise pe centimetru cub de suflet era imensă.Aşa a început, probabil, timpul, să îmi poarte un fel de invidie bolnavă. Încet – încet, lumea aceasta largă, devenea tot mai concretă, epuizând visele sau aruncându-le boţite, la gunoi.

Si acum mai sufăr de pe urma acelui impact, al momentului în care visele mele au pierdut controlul şi s-au răsturnat iremediabil într-o realitate atât de concretă.

Cafeaua mi s-a răcit. Se pare că mi se termină şi clipa de linişte. Un scâncet de copil sparge calmul ce mi-a inundat pentru câteva clipe garsoniera. Inghesui repede toate aceste amintiri într-un sertar secret al sufletului, apoi păşesc domol spre pătuţul roz, cu lenjerie moale din bumbac. Îmi iau fetiţa în braţe într-un moment ce anulează instant toate gândurile negative şi mă face imună la nostalgie. De undeva, de sus, de printre îngeri, parcă se aude vocea blândă a bunicii mele:
- Cine-I cea mai iubită mama din lume?
- Eu sunt… ii răspund eu alintându-mi fetiţa.



* autorul declară că acest articol îi aparţine în totalitate.
img img img img img
img
img
img
img
img
img
img img img img img
img img img img img
img
img
img
Comentarii
Răspunde

img img img img img
img
img
img
Atenţie
- Trebuie să te autentifici pentru a putea scrie comentarii
- Nu ai cont? Click aici pentru inregistrare

- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
img
img
img
img img img img img
Comentariul tău:
- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
Click aici pentru a te autentifica
img
img
img
img img img img img
Articole similare:
Oferiti-le libertate,  Bucuria de-a fi bunic,  Cand mama si tata au...,  Mamica internautica,  Zice nenea Plutarh,  Filme de vazut impreuna...,  Toroncino,  Metode simple pentru a...,  Cum sa cresti un CITITOR,  Mama casnica sau femeie...

 
SUS