E sfarsit de saptamana si, revenind la casa parinteasca, rasfoiesc albumul foto, alaturi de tata..
E vineri seara si ma intorc la casa parinteeasca...pentru doar doua zile, din pacate. Ma asteapta tata; pentru el, singuraticul meu tata, zilele acestea sunt o adevarata binecuvantare. Ca intr-un ritual, tata aduce albumele cu fotografii; imi aduc aminte ca fotografia era una din pasiunile lui, pe langa pescuit si cantatul la vioara.
Majoritatea fotografiilor sunt alb-negru...si au suficient farmec incat sa ma transpuna in timp; trec cu nostalgie de fotografiile din liceu, trec peste amintirile primei iubiri; ma opresc apoi la cateva fotografii ingalbenite de vreme. Bunica, cu rochia ei simpla, peste care purta o bundita inflorata, zambeste tinereste alaturi de o prietena. apoi bunicul, inalt si zvelt, in hainele militare, alaturi de un camarad. Sunt fotografii facute in primavara anului 1948; mai tarziu, in acelasi an, dupa ce bunicul s-a retras la vatra, a cunoscut-o pe bunica si si-au unit destinele. Au avut cinci copii, pentru care au trudit la camp din zori si pana in seara; au imbatranit, cel mai probabil fara sa-si dea seama cand au trecut clipele, apoi au plecat spre linistea eterna. Peste fotografiile lor se asterne, iremediabil, timpul, ingalbenindu-le...iar intr-o seara...poate tot o seara de vineri, le voi zambi si eu nepotilor si stranepotilor, dintr-un album de fotografii, pentru ca...vedeti voi, vine o vreme in viata noastra, cand ne transformam in fotografii... |
Comentează
Recomandă
