Logo
img
img
HomeimgArticoleimgGrădiniţeimgConcursuriimgComunitateimgDesene de coloratimgVideoimgJocuriimgConversaţiiimgTeste
AcasăArticoleResursePovestiCufarul zburator
img img img img img
img
img
img
Comentează img Recomandă img
Trimite
img
Tipăreşte
img
9,31
30 voturi
2990 afisări
img
img
img
img img img img img

Cufarul zburator

Articol adăugat de D Andreea  Offline la 24 iunie 2009


Era odata un negustor asa de bogat incat ar fi putut sa pardoseasca cu bani de argint toata strada lui si pe langa asta si o ulicioara aproape toata, dar nu le pardosea pentru ca-si intrebuinta altfel banii.

Cand dadea o para, lua inapoi un galben, fiindca era priceput; dar intr-o buna zi a murit. Fecioru-su a mostenit toata averea si cand s-a vazut cu atata banet a inceput sa duca o viata de petreceri; facea zmee din banii de hartie si arunca in apa galbeni in loc de pietre.

Cu asemenea indeletniciri, paralele s-au ispravit repede si nu i-au mai ramas decat patru banuti de arama, iar haine nu mai avea decat un halat vechi si o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau sa stie de el, pentru ca nu puteau sa iasa pe strada cu dansul asa imbracat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufar vechi cu o scrisorica: „Fa-ti bagajul!“

Dar el n-avea ce bagaj sa-si faca si de aceea s-a bagat chiar el in cufar. Acuma, sa vedeti, cufarul acesta era tare ciudat. Cum il incuiai, putea sa zboare. Asa a facut si feciorul de negustor; l-a incuiat si indata a zburat cu cufarul pe horn, deasupra norilor, tot mai departe si mai departe. Cand fundul cufarului scartaia, feciorul negustorului se temea sa nu se sparga in bucati si sa trebuiasca sa faca o tumba cumplita si asta nu-i prea placea. Si a mers asa cat a mers si a ajuns in tara turcilor.

A ascuns cufarul intr-o padure si a intrat in oras. Nu s-a uitat nimeni la dansul. Fiindca turcii umblau ca si el, cu halat si cu papuci. Cum mergea el asa, a intalnit in drum o doica cu un copil la piept.
- Asculta, doica turceasca – a intrebat-o el – ce palat e acela de colo, cu ferestre asa de inalte?
- Acolo sta fata sultanului – a raspuns femeia. S-a prorocit ca are sa fie foarte necajita din pricina unui iubit si de aceea n-are voie nimeni sa stea de vorba cu ea, decat numai daca sunt de fata sultanul si sultana.
- Bine, multumesc! – a spus feciorul de negustor;

S-a dus in padure, s-a bagat in cufar, a zburat pana pe acoperisul palatului si s-a strecurat la printesa pe fereastra. Printesa dormea pe o sofa si era atat de frumoasa incat feciorul de negustor nu s-a putut opri si a sarutat-o. Ea s-a trezit si s-a speriat, dar el i-a spus ca e Dumnezeul turcilor si a venit prin vazduh la dansa si ea a fost foarte magulita. Pe urma au stat impreuna de vorba si el i-a spus tot lucruri minunate, i-a spus ca ochii ei sunt doua lacuri adanci in care gandurile inoata ca niste zane ale apei si i-a spus ca fruntea ei e un palat de gheata cu incaperi frumoase si tablouri si i-a mai spus de barza care aduce copii mititei si dragalasi. Frumoase lucruri spunea! Si pe urma i-a cerut printesei mana si ea indata a spus da!
- Sa vii sambata seara – a zis ea; sambata seara, sultanul si sultana vin la mine la ceai. Au sa fie foarte mandri ca mia cerut mana dumnezeul turcilor; cauta numai si invata bine o poveste frumoasa, pentru ca tatei si mamei le plac foarte mult povestile; mama vrea sa auda povesti cu talc si cuviincioase, iar tata vrea sa fie vesele.
- Bine, n-am sa aduc alte daruri decat o poveste – a spus el si a plecat, dar inainte de plecare printesa i-a dat o sabie impodobita cu bani de aur si de asta avea el nevoie.
Si-a luat zborul, si-a cumparat un halat si dupa aceea s-a dus in padure si acolo s-a apucat sa nascoceasca o poveste; pana sambata trebuia sa fie gata si nu era chiar asa de usor.

Sambata seara povestea era gata. Sultanul, sultana si toata curtea erau la ceai la printesa. Toti l-au intampinat cu prietenie.
- Nu vrei sa ne spui o poveste? – a spus sultana; dar una care sa fie cu talc.
- Dar sa fie si cu haz – a zis sultanul.
- Da, da! – a raspuns el. Ascultati: era odata un manunchi de chibrituri si chibriturile acestea erau foarte mandre de originea lor. Se faleau fiindca se trageau dintr-un brad batran si inalt, din care fiecare din ele era o aschie. Chibriturile sedeau pe masa intre o scaparatoare veche si o tigaie tot veche de fier. Isi aduceau aminte de tinerete si povesteau tigaii: „Cand eram noi in copac, stateam intr-o creanga verde. Dimineata si seara beam ceai de diamant, adica roua, toata ziua ne imbaiam in soare, cand era soare, si pasarile ne spuneau povesti. Vedeam ca suntem bogate prin faptul ca fagii si mestecenii si ceilalti copaci numai vara erau imbracati si iarna erau goi, pe cand familia noastra avea mijloace sa se imbrace in verde si vara, si iarna. Dar iata ca intr-o buna zi a venit un taietor de lemne si familia noastra sa imprastiat in toate partile. Trunchiul familiei a ajuns catarg pe o corabie mare, care daca voia putea sa faca si inconjurul lumii, ramurile celelalte s-au dus care incotro, iar noi avem acuma menirea sa aprindem oamenilor lumina; de aceea noi, obraze subtiri, am ajuns sa stam la bucatarie.“ „Soarta mea s-a desfasurat altfel – a spus tigaia de fier langa care sedeau chibriturile. De la inceput, de cand am venit pe lume, am fost de o multime de ori curatita si incalzita; eu fac treaba cu temei si sunt la loc de cinste aici in casa. Singura mea bucurie este sa sed dupa masa la locul meu, curata si frecata, si sa schimb vorbe intelepte cu tovarasele mele. Afara de caldarea de apa, care se duce cateodata in curte si se intoarce, toti cati suntem aici stam mereu in casa. Numai cosnita ne aduce noutati si trebuie sa spun ca vorbeste cu prea multa indrazneala despre cele ce se petrec afara. Deunazi, o oala batrana s-a speriat asa de tare de ceea ce vorbea cosnita, ca a cazut de la locul ei si s-a spart; era o femeie asezata si cu pareri sanatoase, asta pot sa v-o spun.“ „Mai taci acuma, ca ai vorbit destul“ – i-a taiat vorba scaparatoarea si a izbit o data in cremene ca au sarit scantei in toate partile. „Mai bine sa ne veselim oleaca.“ „Da, haide sa vedem care dintre noi e de neam mai bun“ – au spus chibriturile. „Ba nu, mie nu-mi place sa vorbesc de mine – a zis oala de lut. Hai mai bine sa povestim cate o intamplare. Uite, incep eu. Am sa spun ceva care s-a intamplat oricui; asa fiecare are sa inteleaga mai repede despre ce-i vorba si are sa se bucure. Mi-am petrecut tineretea pe marginea marii, intr-o familie linistita...“ „Incepe foarte frumos – au spus farfuriile. Cu siguranta ca povestea are sa ne placa.“ „In casa aceea, mobilele erau sterse de praf, dusumelele maturate si spalate si la fiecare doua saptamani se puneau perdele curate.“ „Ce frumos povestesti – spuse matura. Se vede imediat ca povesteste o femeie, e ceva delicat si fin...“ „Da, da, se vede asta!“ – a spus caldarea de apa si de placere a sarit in sus si apa a curs pe jos pleoscaind. Oala a povestit mai departe si la sfarsitul povestii a fost tot asa de frumos ca si la inceput. Farfuriile au zanganit de bucurie si matura a scos cateva fire de patrunjel verde din ligheanul cu nisip si a incununat oala, fiindca stia ca asta are sa-i necajeasca pe ceilalti. „Daca o incununez, maine ma incununeaza si ea pe mine“ – s-a gandit matura. “Mie mi-a venit pofta sa dansez.“ – a spus vatraiul si a inceput sa danseze. Doamne, iarta-ma, cum mai ridica piciorul in sus! O perna veche care zacea aruncata intr-un colt a plesnit cand a vazut. „Ei, ma incununati si pe mine?“ – a intrebat vatraiul. Si l-au incununat si pe el. „Neam prost!“ - si-au spus in gand chibriturile. Acuma samovarul trebuia sa cante, dar a spus ca-i racit si nu poate daca nu fierbe. Dar asta era numai sclifoseala. Nu voia sa cante decat pe masa din sufragerie. Pe marginea ferestrei era o pana de scris, veche, cu care scria scrisori bucatareasa. N-avea nimic deosebit, doar atata ca fusese bagata prea tare in cerneala, dar era mandra de asta. „Daca samovarul nu vrea sa cante – spuse ea – n-are decat sa nu cante. Afara la fereastra e o privighetoare in colivie si stie ea sa cante. E drept ca n-a invatat nicaieri, dar putem sa trecem asta cu vederea.“ „Eu cred ca nu se cuvine sa facem una ca asta – a zis ceainicul de tabla (canta si el si era var bun cu samovarul) - cred ca nu-i bine sa ascultam cum canta o pasare straina. Ce fel de patriotism e asta? Sa spuna cosnita daca am sau n-am dreptate!“ „Sunt foarte suparata – zise cosnita – sunt cum nu se poate de suparata pe voi toti. Asa intelegeti voi sa va petreceti seara? N-ar fi mai intelept lucru sa facem putina ordine? Sa stea fiecare la locul lui si eu am sa va arat ce sa faceti. Aveti sa vedeti ce frumos are sa fie!“ „Sa facem cat mai multa zarva!“ – au spus cu totii. In clipa aceea a intrat bucatareasa si toti au amutit si nu s-au mai miscat. Dar nu era oala care sa nu stie ce e in stare sa faca si cat e de nobila. Fiecare se gandea: „Hei, dac-as fi vrut, sa vezi ce petrecere ar fi fost!“ Bucatareasa a luat chibriturile si a facut focul. Cum s-au mai aprins toate si cum au mai ars! Si se gandeau: „Acuma poate oricine sa vada ca noi suntem mai de pret decat toate celelalte. Uite cum stralucim si ce lumina dam!“ Dar repede-repede au ars si n-a mai ramas nimic din ele.

- Frumoasa poveste – a spus sultana. Parca as fi fost si eu in bucatarie cu chibriturile. Da, acuma poti s-o iei pe fiica noastra de sotie.
- Da, da! – a spus sultanul – luni te-nsori cu fiica noastra. Il tutuiau acum, fiindca curand avea sa faca parte din familie.

Cu o zi inainte de nunta, seara, a fost iluminatie in tot orasul. S-au impartit pesmeti si covrigi si copiii pe strada suierau din degete si era minunat de frumos. „Trebuie sa fac si eu ceva“ – s-a gandit feciorul de negustor si a cumparat rachete, pocnitori si artificii, le-a pus cu el in cufar si si-a luat zborul. Era o zarva cumplita! Toti turcii topaiau si jucau de le sareau papucii pana peste cap; asemenea minunatie cum era cufarul zburator nu mai vazusera niciodata. Acuma vedeau si ei ca intr-adevar Dumnezeul cel turcesc avea s-o ia pe fata sultanului. Feciorul de negustor s-a intors cu cufarul in padure si pe urma ce si-a spus el: „Hai sa ma duc prin oras, sa vad ce spune lumea“. Nu-i de mirare deloc ca era curios sa afle. Cate si mai cate nu spuneau oamenii! Fiecare vazuse in felul lui, dar tuturor li se paruse frumos ce vazusera.
- Am vazut pe Dumnezeul turcilor – zicea unul – ochii ii straluceau ca niste stele si barba lui e ca o spuma.
- Zbura imbracat cu o mantie de foc – zicea altul. Si pe pulpanele mantiei sedeau ingeri. Minunate lucruri mai spuneau oamenii si a doua zi avea sa fie nunta.

Feciorul de negustor s-a dus iar in padure, ca sa se bage in cufar, dar cand a ajuns in padure, ia cufarul de unde nu-i! Cufarul arsese tot. Se aprinsese de la niste artificii si nu mai ramasese din el decat scrum. Acum feciorul de negustor nu mai putea sa zboare si nu se mai putea duce la fata sultanului. Ea l-a asteptat pe acoperis toata ziua.

L-o mai fi asteptand si acuma, dar el cutreiera lumea si spune povesti; povestile lui insa nu mai sunt asa de frumoase ca aceea cu chibriturile pe care a spus-o cand era Dumnezeul turcilor.


img img img img img
img
img
img
img
img
img
img img img img img
img img img img img
img
img
img
Comentarii
Răspunde

img img img img img
img
img
img
Atenţie
- Trebuie să te autentifici pentru a putea scrie comentarii
- Nu ai cont? Click aici pentru inregistrare

- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
img
img
img
img img img img img
Comentariul tău:
- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
Click aici pentru a te autentifica
img
img
img
img img img img img
Articole similare:
Elefantelul curios,  Fetita cu chibrituri ,  Gradina Zeitei de Jad,  Ratusca cea urata,  Prostia omeneasca,  Legenda cerbului,  Povestea privighetorii...,  Frumoasa si Bestia -...,  Ariel - Mica Sirena,  Alba ca Zapada,  Frumoasa legenda a...,  Cei doi spiridusi,  Printesa si bobul de...,  Din prea multa dragoste ?,  Darul Piticilor,  Tare-i greu sa fii copil...,  Povestea ghioceilor,  Duni, piticul povestitor,  Scufita Rosie,  Iepurasul cel Haios

 
SUS