Mai intai  am inceput sa desenez in minte costumele, si apoi le-am pus pe hartie.. pe chitanta am vrut sa spun.  Eu si tati ne-am gasit mai greu costume sa ne placa, Eliza insa a stiut din prima ca vrea sa fie Ariel, mica sirena. Constiincioasa, si-a luat de acasa o pagina dintr-o revista, unde era Ariel inconjurata de cateva din obictele ei favorite.  Pestisorul, cateva scoici, o coronita, ca orice printesa care sa respecta, si neaparat rochita cu coada. In fata rafturilor cu zeci de costume, eu si tati eram indecisi. Eliza, foarte naturala, incepe sa se plimbe printre rafturi si sa puna in cos obiectele necesare. Rand pe rand, costumatia ei era gata, avea chiar si peruca rosie, ca sa fie costumatia completa. Dupa 2 ore de chin, eu si tati ne hotaram sa fim pirati, asa ca theoretic sesiunea de cumparaturi e gata. In drum spre casa de marcat, trecem pe langa un carucior ticsit cu accesorii... si simt ca ma trage cineva de maneca. Imi intorc capul, si vad o mutrita incurcata si incruntata. Tinea in mana un set de aripioare, luat de pe carucior. “Mami, as vrea sa fiu Tinkerbell” M-am uitat instinctive la cos, iar prin minte mi s-au derulat ultimele 3 saptamani in care nu mi-a vorbit decat despre Ariel, a dormit cu slapii si mingea cu Ariel, a purtat pe cap tricouri rosii ca sa fie ca Ariel, am si visat dvd-ul cu Ariel... privesc spre mutrita din nou... “esti sigura? Credeam ca vrei sa fii Ariel”

“Pai.. vreau sa fiu Ariel... si TInkerbell” si fata i se lumineaza, ca si cum ar fi redescoperit principiul lui Arhimede “O sa fiu Ariel cu aripioarele lui Tinkerbell”

Zambesc, si incerc sa imi imaginez poza. E hazlie, cred ca se potriveste cu spiritual halloweenului :))

Costumarea pt petrecere incepe inca de dimineata, desi petrecerea incepe dupa ora 4. Isi aranjeaza frumos rochita, si aripioarele, si coronita, si peruca, si slapii, si bagheta, si gentuta, si cartile, si .... cam tot  ce gaseste prin camera legat de Ariel. Zambesc si ma felicit mintal ca nu am cumparat si detergent cu acelasi nume, ca ieseau spume din toata prezentarea :))

La 4 jumate sunam la usa sarbatoritului. Ne deschide usa o vampirita (sau cum o cheama pe sotia vampirului), escortata de un robotel supersimpatic. AM nimerit unde trebuie, e clar, doar ca 5 minute mai tarziu, nu ne mai regaseam prin multimea de mumii, buburuze, pirati, spidermani, gheise, supermani, vrajitoare, dovlecei, gangsteri si printese. Era atat de colorata imaginea incat pt o clipa mi-am amintit de orele de picture de la gradinita. Dar era atat de amuzanta, incat am simtit timpul zburandu-mi de sub picioare, inapoi cu multi ani, pe podeaua unei sali de sport, la un alt bal mascat. SI am decis ca imi place halloweenul, cu tot izul lui commercial si cu miros de dovleac.  

Eliza a savurat fiecare moment, de la sabiile piratilor care o salvau pe frumoasa printesa, pana la dovleceii decupati si tortul albastru decorat cu un robotel. In drum spre casa, cu ochii pe jumatate inchisi si probabil cu gandurile déjà pe taramul viselor,  o auzim ca sopteste incet, cred ca ingerasului pazitor “data viitoare vreau sa fiu Dumbo...  dar cu o peruca albastra”

Zambim... intelegem in sfarsit ca halloweenul e momentul in care imaginatia are voie sa zburde neingradita, si e voie sa punem aripioare viselor, coronite mumiilor sau peruci albastre elefanteilor :))