Imagineaza-ti ca pasesti pentru prima data intr-o lume noua, despre care nu stii nimic si in care nu stii ce sa faci. Pe langa provocarea cauzata de dezvoltarea fizica si de dependenta fata de un adult, mai apare si provocarea cognitiv-emotionala, dezvoltarea gandirii, invatarii, memoriei, creativitatii si in final a personalitatii.

Singura posibilitate de interactionare, la varsta frageda, o reprezinta senzatiile de confort/disconfort, in care chiar si perceptia (auditiva, vizuala, tactila) are caracter senzorial si reflecta singular doar placerea/neplacerea provocata.

Cele mai simple si mai la indemana instrumente prin care ajutam copilul sa se raporteze la mediul inconjurator, sa il invete si sa se adapteze la el sunt jucariile, in toate formele si variatiile lor.

Dar copilul mic, bebelusul, nu va reactiona la jucarii sofisticate, colorate, parfumate si superperformante, ci le va cataloga clar doar din prisma confortului sau placerii provocate. E inutil sa mai spun ca banii cheltuiti de parinti pe papusi gen Barbie sau create dupa personaje din filme si desene animate sunt bani aruncati pe fereastra. Copilul e prea mic sa stie ce inseamna vedeta sau sa o recunoasca intr-un chip de papusa, sau cum sa se joace cu macheta unei masini de colectie. Pentru el o masinuta e tot o masinuta, indiferent daca a costat 1 leu sau 100, o papusa e la fel indiferent daca o cheama Barbie, sau Cindy sau Rodica.

Copilul are nevoie de jucarii care sa ii dezvolte simturile si perceptia, de genul suprafata fina sau aspra, tare sau moale, lemn sau material textil, rece - cald, etc. Procesul de invatare nu e brusc, si necesita multiple interactiuni inaintea instalarii unei relatii, pe nenumarate canale (vizual, tactil, sau gustativ). Contactele prelungite cu acelasi obiect duc la o invatare lina, dar de lunga durata. Copilului ii trebuie oferite jucarii inca de la cea mai frageda varsta, dar functionalitatea si caracteristicile acestora sunt, evident, total diferite si cresc in complexitate pe masura inaintarii in varsta. Jucariile sunt mici suporturi pe care urmeaza sa isi construiasca ulterior realitatea, mici trepte care il ajuta sa avanseze.

Jucariile apreciate de copilul foarte mic, pana la 6 luni, sunt in general stupid de simple. Ati vazut vreodata un copil razand in hohote de zgomotul unei pungi care fosneste? Am ramas surprinsa cat de puternic e stimulul si ce reactii poate sa ii provoace o simpla punga de un ban.

Micutii prefera in general materialele moi si placute (plusul sau siliconul, mai nou) celor tari si crocante (plasticul rigid sau metalul). Vor prefera ca o masina de zdranganit sa produca un zgomot simplu, ritmat si repetitiv, dar cu tonalitate naturala - de la ciocnirea unor bile de lemn sau de plastic foarte moale - decat un zgomot complex, aritmat si artificial.

Introducerea unei jucarii noi trebuie facuta in conditii optime de interactiune. NU cand copilul are o indispozitie (foame, somn), cand este hiperexcitat (agitat, suparat, nervos) sau cand deja a interactionat cu prea multi stimuli in ziua respectiva.

Prezentarea jucariilor noi, practic sursa de senzatii care ii vor permite sa-si structureze si deseneze intr-un mod adecvat realitatea, ar trebui sa se desfasoare in conditii de calm si absenta a neplacerii. Odata ce aceste jucarii vor ajunge sa faca parte din repertoriul obisnuit de linistire si de placere al copilului, nu mai exista riscul ca ele sa fie asociate cu senzatiile de disconfort. Iar beneficiul lui principal este ca va face un pas sanatos inainte spre dezvoltare.

Ca o concluzie, jucariile simple si care pot genera senzatii moi (si nu tari) sunt cele mai indicate pentru cei foarte mici. Ele ii ajuta sa isi modifice perspectiva asupra realitatii, transformand mica lor lume diforma intr-un minunat spectacol de varietati.

Atat vreme cat caramizile de la baza se aseaza in ordine normala si fara graba, fundatia emotionala a copilului e solida si nu risca sa cada la primul cutremur.