Logo
img
img
HomeimgArticoleimgGrădiniţeimgConcursuriimgComunitateimgDesene de coloratimgVideoimgJocuriimgConversaţiiimgTeste
AcasăArticoleIn vacantaPrin RomaniaDragă Luluţa,
img img img img img
img
img
img
Comentează img Recomandă img
Trimite
img
Tipăreşte
img
9,30
2 voturi
1954 afisări
img
img
img
img img img img img

Dragă Luluţa,

Articol adăugat de Elena Gidea  Offline la 02 iunie 2011*


Câteva zile de vacanţă fără griji, din "epoca de aur"...

Prof. Lb. şi lit. rom. Gîdea(Mărăşescu) Elena
 
Bucureşti, 24.01.2009
Dragă Luluţa,
 
Ţi-am promis că-ţi voi scrie. A sosit acum momentul şi mă bucur.
 Timpul nu mă mai presează. Mi-am adus cu drag aminte de zilele fericite şi lipsite de griji ale copilăriei. M-a cuprins dorul de satul natal, de Ciolăneştiul nostru drag, pierdut în Câmpia Română, învecinat cu Siliştea-Gumeşti a celui mai iubit dintre teleormăneni, ce vorbesc eu?, a celui mai iubit dintre românii secolului al XX-lea, a celebrului prozator postbelic, a lui Marin Preda.
Mi-e dor de noi, copiii, de bunici, de vecini, de toate câte ne umpleau sufletul. Nu aveam griji, nu aveam necazuri, dar nici nu prea ştiam că există, fiindcă cei apropiaţi, care le aveau, nu ne împovărau cu ele. Ce oameni şi ce timpuri!!!
Dorul mă apasă şi mă mistuie.  Am închis ochii şi m-am pomenit retrăind cu plăcere secvenţe comune din această minunată şi irepetabilă etapă din viaţa fiecăruia, crâmpeie de neuitat din timpul  unei zile de vacanţă,  zi toridă de cuptor .
Ai timp?!!! Urmăreşte-mă până la capăt, cine ştie...
E vară. E încă dimineaţă. Soarele a răsărit demult. Odată cu apariţia acestuia,  cocoşii şi-au încheiat misiunea lor nocturnă, iar în tăcerea imensă ce înconjoară satul, numai păsările cerului se veselesc înălţând triluri plăcute şi cuceritoare. Oamenii au plecat la câmp cu noaptea-n cap. Drumurile sunt aproape pustii, vezi numai din când în când câte un bătrân căutându-şi rostul prin sat, ici sau colo. Soarele mângâie totul cu razele lui călduţe şi jucăuşe.
Satul nostru pare puţin adormit. Pulsează viaţa, pulsează şi el. După un timp minunaţii copii, puştimea, vin să populeze uliţele prăfuite, umplându-le de glume şi voie bună, armonie.
Soarele dă viaţă şi ucide în acelaşi timp, trimiţând săgeţi de foc pe pământ. Căldura devine de nesuportat, astfel încât fiecare îşi caută un locşor convenabil la umbră. Ploaie n-a mai căzut de ceva timp. Pământul s-a crăpat, încât pare un balaur flămând, care şi-ar fi deschis gura să înghită pe cineva. Ţăranii sunt îngrijoraţi din pricina secetei, dar nu deznădăjduiesc nicio clipă. Credincioşi fiind, bătrânii merg la biserică şi se roagă lui Dumnezeu să plouă.
Priveşte pe uliţa noastră! E trecut puţin de ora prânzului. Noi, adică eu cu Gina, sora mea  - ale lui Ion Mărăşescu al lui Mitică al lui Stoica al Badii, tu – nepoata lui Ilie Niţă, Doiniţa cu Iulica – fetele lui Florea Ocnaru, Violeta a lui Tudor Beciu, Lili a lui Pomană şi Margareta, copila cea mare a învăţătorului Petrescu, suntem singure acasă şi ce grijă avem? Ne mutăm de la umbră la umbră, la poartă, de sub teiul Mariei lui Jiga sub nucul vostru, ne tolănim în iarbă. Vreo două  cos pe etamină feţe de masă pe care şi le strâng de zestre, trei tricotează bentiţe albe pe care să le poarte la şcoală, una croşetează un mileu, iar restul mâncăm seminţe de floarea soarelui şi jucăm macao, pe porunci. În acelaşi timp comentăm ce-am mai văzut sau ce-am mai auzit, cine cu cine s-a mai măritat, cine a mai murit, cine a mai bătut pe cine, spunem bancuri, câte-n lună şi-n stele, ba chiar povestim lecturile particulare eu cu Marga. La noi vin şi ale lui Mărin Neghiniţă, veterinarul, cu ştiri proaspete de pe uliţa lor.
 Deodată, când o vedem pe tuşa Miţa, fata cea mică, harnică şi frumoasă a străbunicului Stoica, plecând să îngrijească vacile pe care le avea în lot, la C.A.P., eu, tu şi cu Marga ne luăm după ea.
Cui să-i fi cerut voie înainte? Ai noştri erau în câmp sau la moară, cu treburi.
Ca să se ştie de capul nostru lăsăm vorbă ţaţii Veta, soră-sa bunicului, o femeie zdravănă şi la trup, şi la minte, văduvă de război la vârsta de doar douăzeci şi şapte de ani, cu cinci copii, care nu s-a mai căsătorit niciodată, chiar dacă a mai fost cerută după ce şi-a rostuit copiii.
N-aveam decât oi acasă şi ne erau tare dragi toate animalele, mai ales viţeii aceia ţintaţi în frunte, cu nişte ochi mari-mari, fătaţi de câteva zile. Femeia ne mai luase cu ea la colectiv şi altădătă cu voia alor noştri, fiindc-o mai ajutam să rânească un bălegar, mai puneam un braţ de fân în iesle, mai căram, târându-l, un balot de paie să-l pună aşternut vitelor. Drept recompensă   ne-a învăţat să mulgem vacile. Ţi-aduci aminte cum spunea?
- „Nu vă fie, fa, frică! Punem scăunelul colea, întâi pe stânga. Ne aşezăm nici prea aproape să nu-ţi dea cu coada când se apără de muşte, ori vreun picior, vreo copită dacă se sperie. Nici prea departe nu e bine că n-ajungi la uger. Susţinând găleata cu genunchii între craci, spălăm ugerul vacii, apoi trecem la muls. Luăm în fiecare mână câte-o ţâţă şi tragem din amândouă odată. Când se golesc, trecem pe partea ailaltă. Facem la fel şi e gata!”
 Doamne, ce ne mai plăcea! Ce satisfacţie am avut acasă când le-am spus alor mei     să-mi cumpere o vacă fiindcă aş avea bine grijă de ea, că doar am învăţat s-o şi mulg. Nu m-a luat nimeni în serios, au spus: - „Da! Da! O să luăm!”. Până după Revoluţie dorinţa mea a rămas vis, dar era deja prea târziu fiindcă plecasem demult din sat, devenid, de!, domnişoară.
 Să revin. Terminăm treaba la saivan şi plecăm fericite către casă, cu tuşa. Este foarte cald, curge transpiraţia de pe noi de parcă acum am ieşit din apă. Ne ştergem, iarăşi ne ştergem mergând.
Când să coborâm dealul, pe la al lu’ Vărzaru, îl vedem pe Stan Nebunul, un bătrânel minion, ras proaspăt, curat îmbrăcăt, îngrijit chiar. Fusese în vechiul regim politic om cu stare. Orfan de mic şi crescut de o bunică cu frică de Dumnezeu şi iubire de glie, când ţara a cerut-o, plecase pe front, luptase în linia întâi, în al Doilea Război Mondial. Fusese decorat cu mai multe medalii, dar el o iubea şi o purta cu mândrie pe cea rusească, cu chipul lui Stalin, care atunci când strălucea lumina soarelui, cădea pe ea. Păcat că întors acasă îşi sărise din minţi fiindcă logodnica lui avea deja copil cu altul, cu al lui Ciortan, iar la colectivizare, îi luaseră şi vite, şi conac, şi tot. Acum mergea cu-n ciumag pe umăr, pe care-şi ducea toată averea lui, o legătura cu cine ştie ce-o fi avut acolo. Se plimba de la un capăt al satului la altul, de la C.A.P. la Bază, de la Bază la Porzolat şi tot aşa.
Nu saluta pe nimeni şi rareori vorbea. Când o făcea, comunica cu oamenii lui de încredere, ori îi striga păcatele mari ale cuiva după ce trecea de el, sau se lua după copiii care îl pândeau şi-i  cântau:
- „Stan Nebunul,
Trage cu tunul.
Împuşcă raţe
Şi mămâncă maţe!”
Am fi vrut să-l „omagiem” şi noi, dar nu ne-a lăsat tuşa:
- „Fa, voi sunteţi nebune? Staţi, dracului, cuminţi că mă faceţi de râs şi vă huiduie ăsta. Eu mă înteleg bine cu el. Păzeşte saivanul, mă ajută şi când nu sunt acolo. Când fată câte o vacă, noaptea, îngrijeşte de tot ce trebuie, ca şi când ar fi a lui. Îi mai dau câte ceva de mâncare, o strachină cu zeamă, o sticlă cu lapte sau câte-o haină bunicică de-a lui fi-mio. E tare curat, deşi n-are nici casă, nici nevastă, nici copii. E pe lume ca păsările cerului. Suflet sărman  greu încercat! Doamne, nici la duşmani să nu dai aşa ceva! Trage păcatele la nouă neamuri! Nu face rău nimănui, doar suduie şi ameninţă pe cine-l supără.  Se roagă, se-nchină, pe ascuns că l-am văzut într-o dimineaţă. Lăsaţi creştinul în pace!”
Ne continuăm drumul înduioşate de povestea bietului om şi-i promitem că n-o să-l mai supărăm niciodată. Vrea să ne ia pe la ea ca să vedem dacă s-au prins guguştuci pe sală, în laţ, o sfoară pe care înşirase boabe de porumb. Nouă ne plăcea să ne jucăm cu ei, dar ea-i mânca.
 Nici nu intrăm bine pe poartă că ne vede şi ne strigă baba Veta. Vine la noi urmată la doi paşi de soră-sa, Drăguţa, parcă ar fi fost vorbite:
- De ce nu vă faceţi voi, maică, paparude? întrebă.  Aşteptam ţigăncile că la ele are leac, da’ voi sunteţi suflete nevinovate şi s-o îndura Dumnezeu. Chemaţi ploaia după obicei! Poate ne-o trimite Domnul apa cerească în dar, ca binecuvântare. Hai, fa, ce mai staţi?!!!
- Ba ne facem... Dar cum? zicem încântate de idee, convinse că nu este ceva rău.
Ne strângem toate în jurul muierilor la sfat:
- Duceţi-vă în grădină! Găsiţi între pomi şi rupeţi nişte bozii. Înşiraţi-le pe o sârmuliţă sau, dacă n-aveţi, pe o sfoară mai lungă. Apoi vă încingeţi cu ele în jurul brâului. Or  să vină ca o fustiţă pusă, musai, pe pielea goală. Luaţi-le şi p-alea din drum!
- Altceva nu mai luăm pe noi? întrebarăm ruşinate toate, într-un glas.
- Nu. Aşa-i obiceiul.
- Da?!!! strâmbarăm din nas, neconvenindu-ne.
- Bozii au un miros urât - ai spus tu. Cum să punem aşa ceva pe noi? N-ar fi mai bune nişte nişte crengi de soc?
Am dispărut fără să mai aşteptăm răspunsul. S-a strâns crila imediat şi la treabă!
După o jumătate de oră am apărut în uliţă, noi, eroinele, copilele de zece-doisprezece ani, lăieţe foc: desculţe, despletite, goale de sus până la mijloc, cu câte o fustiţă verde, naturală, din crenguţe de soc. Nu e nici prea lungă, dar nici exagerat de scurtă. Dacă te uiţi atent, vezi pe dedesubt pantalonaşii scurţi. Crezând că babele au râs de noi, nu ne-am dat jos totul.
 Te recunoşti? Mergem în şir indian la casele fiecăreia dintre femei cântând:
-„Paparudă, rudă,
Vino de ne udă
Cu găleata, leata,
            Peste toată ceata,
            Cu  ciubăru’, băru’,
            Peste tot ogoru’.
            Când oi da cu sapa,
            Să curgă ca apa,
            Când oi da cu plugu’,
            Să curgă ca untu’”.
Femeile scot apă din puţ şi aruncă peste noi cu găleata. Ce bine!!! Ce răcoreală!!!
Ne ducem acasă. Ne shimbăm, mancăm. Mai dăm ştir şi apă la porci, apoi intrăm în casă, la televizor  să vedem desenele animate cu Mihaela.
 Era program redus pe tvr şi emisiunile politice nu le înţelegeam. Ne mai uitam seara la teatru sau la film. Dădeam pe bulgari mai mult, că-i prindeam, cu purici, ce-i drept, dar era altceva.
Mai ne învârtim prin cămară, mai  prin odaie, ieşim  afară că s-a răcorit un pic. Ce poftă aveam de ceva dulce! Mama nu prea ne făcea. Ce bune erau eugeniile de la magazin! De unde bani?!! Ne descurcam şi fără.
 Mă văd cum mă duceam în vatră, luam un tăciune, fugeam apoi pe scara fânarului şi sus, ţuşti! direct la cuibar, niciodată lunea, miercurea sau vinerea ca să nu urască găinile cuibul şi să nu-l schimbe. Puneam cenuşa jos zicând: „Ptiu! ptiu! eu sunt stăpâna cuibului!” Furam două sau trei ouă, nu mai multe că să nu se bage de seamă . Coboram cu ele în buzunare, cu grijă să nu le sparg. Zburam pe drum, de la mine la tine şi amândouă până la magazin, unde ne întâmpina vânzătorul, Iulică Mărăşescu, impunător bărbat:
- „Iar aţi venit? Daţi ouăle-ncoa!”
Le testa printr-un cerc ca o sârmă rotundă, mai groasă, cu un mâner. Dacă trecea, oul făcea cincizeci şi cinci de bani, de care primeam cinci biscuiţi. Dacă nu trecea, costa şaptezeci şi cinci de bani –  preţul unei eugenii.
Luăm bunătăţile şi plecăm nu înainte de a-l saluta şi a-i răspunde la ce mă întreba. Era văr bun cu tata şi ne muştruluia dacă greşeam cu ceva sau ne spunea alor noştri, mai rău! Ne ducem mâncând în curtea şcolii. Ne ospătăm, după care jucăm un baschet sau un fotbal dacă avem cu cine, dacă nu, o imităm un pic pe Nadia Comăneci la paralele. După o jumătate de oră fugim acasă fiindcă îmi amintisem că, în graba mea, lăsasem uşa casei descuiată.
Aşteptăm, aşteptăm. Ploaia refuză să cadă.
Copilele s-au abătut de la ritual?!!! Dumnezeu s-a supărat pe oameni pentru că au devenit  din ce în ce mai răi şi mai meschini?!!!
După vreo oră continuăm să chemăm  ploaia. De data aceasta suntem cu mâinile în pământul negru al Bărăganului. Îl amestecăm  cu puţină apă, îl frământăm  ca pe pâine, iar când devine o pastă vâscoasă, îl modelăm dându-i formă omenească, arătarea numind-o Mumuliţă. E ca o păpuşă de ciocolată.
O aşezăm apoi pe o scândură de lemn, punem  flori frumoase pe lângă ea, lumânări aprinse de jur împrejur ca morţilor şi o jelim de ţi se rupe sufletul:
- „Mumuliţăăăăă,
Mumaaa ploiiiii,
Deschide uşiţele
Să curgă ploiţele!”
Cortegiul porneşte. Zeiţa, Muma Ploii, supărată şi ea din cauza răutăţilor oamenilor şi-a întors privirile de la dânşii. Acum doarme un somn lung şi greu. Numai lacrimile sufletelor nevinovate care o conduc pe ultimul drum o mai pot mişca şi înduioşa.
Este foarte trist. Ea refuză să se trezească.
Alaiul se apropie cu paşi repezi de locul de îngropăciune, o fântână părăsită de lângă biserică, din faţa curţii pădurarului.
Cu o ultimă rugă trupul neînsufleţit este aruncat,  cu mari speranţe, în apă. Florile, lumânările au aceeaşi crudă soartă. În aer parcă mai pluteşte parfumul lor. Privind în fundul fântânii observi deasupra apei puţin pământ, flori, lumânări. Pământ. Zeiţa unde-i?
Copiii au plecat fiecare la casele lor şi aşteaptă să vină ploaia mult dorită de toţi.
Înserarea domneşte acum peste sat, iar liniştea nopţii este spartă doar de glasurile câinilor ce se aud chemându-se unul pe celălalt în noapte. Deodată, un fulger spintecă întunericul luminând pământul! Imediat se auzi bubuitura unui tunet, urmă un trăznet, încă unul şi încă unul. Începu o răpăială...
Încă nu eram complet adormită. Ca prin vis am auzit-o pe bunica zicând:
- „Dă, Doamne, pupa-Ţi-aş tălpile!!! Îţi mulţumim că nu ţi-ai întors de tot faţa de la noi.
Am început să visez că suntem afară şi că alergăm desculţe prin ploaie, ca bezmeticii. Aveam un fâş lălâu, al bunicului pe mine, o pungă de plastic în cap şi fugeam, şi fugeam, şi fugeam! până m-a trezit bunica fiindcă loveam cu picioarele în pat.
Luluţa dragă, acum trebuie să mă opresc. Timpul nu mai este la fel de îngăduitor cu mine. Închei întrebându-te: Ce zici? Ai retrăit şi tu? Ţi-e dor de acele timpuri?
Aştept răspunsul tău. Până atunci, te sărut din depărtare!
Mergem în şir indian la casele fiecăreia dintre femei cântând:
 
Cu drag şi dor,
Elena,
A ta prietenă cu suflet de copil.
 
 
Material autentic,  prelucrat de autoare, din satul natal, Ciolăneşti, Teleorman
                                       
 



* autorul declară că acest articol îi aparţine în totalitate.
img img img img img
img
img
img
img
img
img
img img img img img
img img img img img
img
img
img
Comentarii
Răspunde

img img img img img
img
img
img
Atenţie
- Trebuie să te autentifici pentru a putea scrie comentarii
- Nu ai cont? Click aici pentru inregistrare

- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
img
img
img
img img img img img
Comentariul tău:
- Toţi membrii de pe Diseara.Ro se pot loga pe acest site folosind aceleaşi date de utilizator pentru a comenta
Click aici pentru a te autentifica
img
img
img
img img img img img
Articole similare:
Familia Flintstone,  Vacanta de vis in SUA,  In vacanta, la mare, la...,  Cum ii protejam pe cei...,  Sfarsit de vacanta ,  Vara - anotimp de vacanta,  O vacanta la mare,  Impresii de calatorie in...,  Vacanta de vara,  Baile Felix,  Vacanta de odinioara,  Cum ii protejam pe cei...,  Parcul Prater - Viena,...,  LegoLand - Danemarca

 
SUS