Desi lauda este incurajatoare, incurajarea are un sens mult mai larg. Ea poate fi verbala, sau poate fi doar un gest -o bataie prieteneasca pe umar. Poate fi pur si simplu increderea de a lasa copilului sau adolescentului libertatea de a face o alegere sau de a rezolva o problema aflata altadata in grija adultilor.

Atunci cand copilul se joaca, isi face lectiile sau face o activitate casnica, e bine sa sesizam intotdeauna partea pozitiva a acestor actiuni, oricat ar fi ea de mica. Ii putem spune, de exemplu:

”Uite ce frumos ai scris acest cuvant, ai putea incerca si cu celelalte?”.

De obicei suntem frapati de greseli. Ele ies primele in evidenta si e greu sa ne abtinem sa nu le remarcam: ”Ce urat ai scris!”, “Nu ti-a iesit bine!”. Mesajul il descurajeaza pe copil, cu siguranta, Sa recunoastem ca e mai usor sa vedem ce nu corespunde asteptarilor noastre (poate uneori prea mari) decat sa observam “stropul “ de bine, straduinta copilului, nu intotdeauna incununata de succes. Chiar daca el insusi e suparat de o nereusita, noi putem sa-l sensibilizam asupra partii pe care a facut-o bine sau asupra curajului de a fi incercat ceva dificil. Afirmatii de genul: “pana aici te-ai descurcat, continua”, pot fi stimulatoare.

Cand urmeaza a se confrunta cu o situatie dificila, putem sa ne incurajam copilul spunandu-i: “Da-ti toata silinta !”, aratandu-i astfel ca avem incredere in fortele lui.

Aceasta privire optimista pe care o presupune incurajarea poate fi transferata asupra unor asa-zise defecte ale copilului cu care nu ezitam sa-l etichetam; in loc sa-l descurajam spunandu-i ”ce incapatanat esti!”, ii putem sublinia o calitate: “Vad ca esti foarte hotarat!”.

Multe din comportamentele problema ale copiilor sunt de fapt consecinte ale descurajarii, incepand de la rezultate scolare slabe, opozitionism, pana la tulburari de conduita. De ce sa nu incercam sa le preintampinam daca incurajarea e accesibila oricarui parinte?

Lauda este adesea o constatare pasiva a unui rezultat care ne satisface propriile asteptari, un verdict dat de pe o pozitie clara de superioritate, pe cand incurajarea inseamna in primul rand a fi atenti la ceea ce face copilul intr-un mod optimist si deschis spre cooperare. De cate ori nu am spus “ bravo “ sau “ foarte bine “automat, neatenti de fapt la ce ne comunica cu adevarat sau ce face copilul nostru? Interesant este ca si el sesizeaza uneori disproportia dintre rezultat si lauda lui exagerata.

Lauda excesiva ii obisnuieste pe unii copii cu standarde prea ridicate, ii preseaza sa fie la inaltimea acestora astfel ca abaterile si nereusitele nu mai apar ca ceva banal, normal, ci ii fac nefericiti. In alte situatii, copii obisnuiti in familie cu o lauda permanenta, cu superlative: ”Esti cel mai bun”, intrati in alt mediu (gradinita, scoala), constata cu surprindere initial, apoi cu dezamagire, ca nu sunt la fel de valorizati si se descurajeaza.

Atunci cand incurajam copilul empatizam cu el si ii transmitem toata atentia noastra. Parintele nu mai este autoritatea suprema care da ordine, verdicte sau critica , ci un lider care isi ghideaza copilul intr-o atmosfera mai destinsa, de cooperare. Copilul devine mai responsabil, mai increzator in propriile puteri, mai deschis spre explorare stiind ca parintele e alaturi sa-l ajute, nu sa-l critice. Sa ne laudam deci copiii, nu exagerat ci justificat, dar mai ales sa-i incurajam cat de des putem, pentru a le spori increderea in ei insisi si a-i ajuta concret sa progreseze.