Un sat de campie din Oltenia, o gospodarie ca multe altele, o batranica singura si pasarile pe care le creste...armonia unui loc minunat, asemanator locurilor in care multi dintre noi am copilarit.
         Tusa Valeria are o gospodarie frumoasa cu multe pasari pe care le ingrijeste cu drag. 
         In primavara, cea mai mandra dintre pasari, gasculita avea cativa bobocei galbiori pe care ii plimba prin curte. Cand treceau de la scoala, copiii se opreau in dreptul santului pe care pasteau bobocii gasculitei iar tusa Valeria se bucura impreuna cu ei de minunile aurii.
        Intr-o dimineata, batrana s-a trezit nelinistita si din pacate avea motive. Gasculita era singura si foarte agitata.... boboceii disparusera. 
       ,,Poate un dihor sau un hot, sa-i fi luat, isi spunea in sinea ei. Ce pacat!"
       In urmatoarele zile gasculita nu avuse liniste, iar in cele din urma spre surprinderea batranei si a vecinelor sale, aceasta orbi.
      ,,Pai, atat a suferit, atat i-a cautat ca...pana la urma durerea i-a luat lumina ochilor", povestea tusa Valeria femeilor de pe ulita.
       Dar, viata mergea mai departe in micuta gospodarie, iar pasarile aveau in continuare ritualurile lor.
      Dimineata la apa si la castronul cu boabe pe gasculita o conducea gascanul.     
      La iarba de pe sant, tot in urma lui mergea. El o astepta si, daca nu venea, o chema cu un ,,gagait". O ocrotea si o ajuta tot timpul.
      Atunci, gasculita stia pe unde trebuie sa mearga si incotro se indreapta. Avea el si ochii ei, dar nu mai erau boboceii. 
      Si asa, ea a continuat sa faca oua. Tusa Valeria a strans toate ousoarele si nu mica i-a fost mirarea cand gasculita isi cauta, in mijlocul toamnei, un loc sa cloceasca ouale. 
    ,,Si ce-o sa te faci la iarna? O sa iei bobocii-n casa, Tusa Valeria ? - o iscodeau vecinele. 
    ,,Da, ii tin langa soba, pana cresc si poate ii vine vederea gascutii..."