Ele ne ofera confot, liniste, vitalitate si ne ajuta sa ne exprimam emotiile si gandurile. Culorile ne armonizeaza popriul univers pentru ca ele sunt prezente in tot ceea ce gustam, mirosim, privim sau daruim.

Dincolo de nivelul cosmologic sau mistic, mitologic sau conventional...raman culoarile. Copiii sunt cei care le iubesc si care nu le uita. Uimirea lor la vederea nuantelor in natura, dorinta de a cuprinde parfumul coloristic al peisajelor in micutele desene, reprezinta mai mult decat o preocupare specifica varstei: este o forma de comunicare.

Este minunat cand cei mici sunt educati in spiritul pretuirii mediului inconjurator si al admiratiei pentru tot ceea ce acesta ne ofera. Ei inteleg verdele, rosul, galbenul sau violetul de foarte devreme si, astfel, inca din prescolaritate asociaza culorile unor elemente precum focul, pamantul, cerul, iarba.

Liberi, fara constrangeri sau indicatii pretioase, copiii pot exprima mai mult decat aceste simple elemente, pot ajunge la o exprimare emotionala benefica pentru ei si personalitatea lor in formare. Sigur ca aceasta exprimare este influentata de educatia primita, este amprentata si de convingerile adultilor care uneori aduc in comunicare expresii de genul:,,Cand ma infurii, vad rosu in fata ochilor!" sau ,, Sunt negru de suparare!".

Cu toate acestea, asa cum spuneam si mai sus, dincolo de orice asociere sau explicatie ramane culoarea si forta ei de a comunica sau de a ne descarca emotional.

Pictand sau desenand la libera sa alegere copilul traieste o stare de libertate, de emotie pozitiva; imaginatia sa poate crea asa cum propriul univers i-o cere.

Fiecare culoare sau imbinare de culori, nuantele si felul in care cel mic alege sa le aseze in imaginea creata inseamna comunicare, dar asta nu inseamna ca se impune decodarea mesajului si interpretarea ori analiza sa.