Era o zi de vara frumoasa si ne aflam la curte, intr-o zona de deal cu toata familia. 

Stateam de vorba, dspre una alta privindu-l pe Alex cu se juca zglobiu prin curte. Intr-o clipa de neatentie, observ ca disparuse de langa noi. Am inceput sa-l caut cu privirea prin curte dar nevazandu-l, am intrat in panica. Am alertat toata familia si fiecare a inceput sa-l caute, sa-l strige. Am verificat poarta de la intrare, dar era incuiata, asa ca am rasuflat usurata. Nu iesise din curte. Dar unde era? In casa nu era, in curte nu era, in podul casei nu era si nici in beci. Deodata, un gand negru ne-a fulgerat pe toti: WC-ul din curte!!!! Am inlemnit. Socrul meu, saracu’ s-a apucat sa-l strige de zor aplecat peste closet si nu primea nici un raspuns. Deodata, cumnata mea ne striga triumfator: L-am gasit!!! Unde? intrebam toti. Este in casa ghemuit intr-un fotoliu, doarme. Aaaaa, am rasuflat cu totii, usurati. Probabil ca in disperarea cautarii noastre am trecut pe langa el de zeci de ori dar nu ne-am gandit nici o clipa ca doarme, noi il vedeam in miscare. El obosise mititelul si a gasit un loc in care sa se odihneasca: cuibarit in fotoliu.
Mai tarziu radeam cu totii amintindu-ne cum il strigam in closetul din gradina...